Psihodrama
Aplicabilitate

Domenii de aplicabilitate ale psihodramei

1. Psihodrama terapeutică oferă posibilităţi de intervenţie în domeniul clinic ca şi terapie preventivă, suportivă şi în situaţii de criză. Specificul metodei permite intervenţia pe o gamă variată de simptomatologie şi diagnostic.

Punerea pe scenă a stărilor interioare face posibilă descoperirea şi prelucrarea conflictelor şi traumelor psihice. Retrăirea acestor experienţe uitate, prelucrarea lor prin acţiunea psihodramatică conduce pacientul în procesul de însănătoşire.

Psihodrama se foloseşte ca:

• tehnică terapeutică independentă, în grup sau individuală (monodrama),

• tehnică potenţatoare sau mod de lucru într-o abordare terapeutică eclectică.

Fiind o metodă orientată spre acţiune, beneficiul terapeutic este bine interiorizat, uşor transportabil în cotidian, cu efect de lungă durată.

2. Psihodrama pedagogică asigură aplicabilitatea concepţiei şi metodelor psihodramatice în domeniul educaţiei (copii, tineri, adulţi) şi în domenii specifice asistenţei sociale. Prin activarea creativităţii şi a spontaneităţii procesul educaţional câştigă în eficienţă şi calitate.

3. Psihodrama organizaţională oferă organizaţiilor metode pentru a descoperi şi activa competenţele individuale şi profesionale, contribuind la un management mai eficient al resurselor umane. Tot mai multe organizaţii recunosc faptul că flexibilitatea şi angajamentul colaboratorilor, sunt decisive în dezvoltarea pe termen lung şi succesul organizaţiei.

4. Psihodrama în teatru aduce un plus de calitate în congruenţa şi autenticitatea personalităţii prin punerea pe scenă a dinamicii personale. Libertatea de acţiune astfel dobândită conferă un plus de expresivitate şi bogăţie actului artistic.

5. Bibliodrama aplică concepţia şi tehnicile psihodramatice în pedagogia teologică.

*

My philosophy has been misunderstood. It has been disregarded in many religious and scientific circles. This has not hindered me from continuing to develop techniques whereby my vision of what the world could be might be established in fact. It is curious that these techniques - sociometry, psychodrama, group therapy - created to implement an underlying philosophy of life have been almost universally accepted while the underlying philosophy has been relegated to the dark corners of library shelves or entirely pushed aside