Bibliografie română
 |
Anca Nicolae – Introducere în psihodrama clasică – Orientarea experientiala în psihoterapie, coord. Mitrofan Iolanda, cap. III, Editura SPER, Bucureşti, 2000 Fundamentele teoretice umaniste şi spirituale, transpersonale, viziunea holistică a orientării experienţiale, precum şi diversitatea şi creativitatea metodologică fără precedent, deschiderea practic nelimitată a procesului terapeutic către dezvoltarea personală şi interpersonală, către extensia şi actualizarea potenţialului uman, ne determină să o considerăm adevărata terapie a fiinţei aflate la porţile mileniului trei, într-un moment în care ea se confruntă nu doar cu nevoia de a se înţelege şi reconcilia, dar mai ales cu cea de a se restructura, reconstela, transforma. Clientul accede prin propria experienţă la modul în care se poate face faţă cât mai eficient stresurior şi provocărilor existenţei, el descoperă şansa de a negocia cu sine însuşi, de a se accepta, ierta şi lua în propria-i grijă şi responsabilitate, de a se impulsiona, aprecia, respecta şi gratifica. Şi mai presus de toate, el învaţă să se înţeleagă pe sine, să-şi schimbe perspectiva asupra lucrurilor şi în consecinţă, experimentează bucuria de a coopera cu propria-i transformare, printr-un proces de evoluţie conştient, bazat pe libertatea alegerilor şi pe asumarea responsabilităţii. Învăţând să ne observăm experienţa internă fără să o manipulăm, devenim mai permisivi cu noi înşine şi începem să acceptăm părţile până atunci reprimate, negate sau respinse. Autoacceptarea, starea în care ne experimentăm global, în fluxul constant schimbător al vieţii, instalează premisele creşterii sau devenirii spirituale. |
|
Psihodrama in viaţa şi scrierile lui J.L.Moreno Autor: dr. Giovanni Boria Editura Trinom SRL., Arad, 2003 |
|
 |
Anne Caïn – Psihodrama – Balint. Metoda, teorie si aplicatii, Editura Trei, 2008 Psihodrama-Balint, pusă la punct de psihanalista franceză Anne Caïn, se adresează în special medicilor, în scopul ameliorării relaţiei cu pacientul. Bazându-se pe psihanaliză, această tehnică şi-a demonstrat valabilitatea mai ales în Franţa, combinând privirea critică asupra atitudinii medicale cu privirea psihanalitică asupra inconştientului relaţiei medic-pacient. Practic, la fel ca în şedinţele de psihodramă, e vorba de un joc în care protagonistul devine actor şi, cu ajutorul corpului, îşi povesteşte trăirile. Accentul e pus pe gest, nu pe cuvânt. Medicul obsedat de cazuri cărora nu le poate face faţă intră într-un exerciţiu de fantasmare care aduce inconştientul la lumină… |
 |
Sorin Crisan – Teatrul de la rit la psihodrama, Editura Dacia, 2008 Început ca o structurare simbolică a unei tradiţii rituale reînvestite atât în substanţa sa, cât şi în eficacitatea lui practică, teatrul este una dintre formele fundamentale ale culturii care a intrat în modernitate cu o bogăţie semantică neepuizată. În această carte de filosofie a artei dramatice cititorul va găsi tematizate câteva dintre intersecţiile cele mai problematice ale teatrului cu lumea subiectului, în special raporturile sale cu structurile inconştientului. Prin implicaţiile sale psihanalitice, jocul teatral atinge esenţa experienţei subiectului şi poate deveni, ca orice formă artistică, vehicolul eliberării sale. Suprema artă teatrală trebuie să fie calea spre catharsis – acesta este adevărul aristotelic pe care cartea lui Sorin Crişan îl repune în drepturi în chiar criza de sens a reflecţiei conştiinţei moderne. |
 |
Jacob Levy Moreno – Povestea vietii mele, Editura Trei, 2008 Când era copil se juca de-a Dumnezeu. Mai târziu a creat psihodrama. «În alte vremuri, Moreno ar fi fost profet, vrăjitor sau guru. În vremea sa, el a fost toate acestea şi om de ştiinţă. Însă, indiferent de rolul jucat, el ar fi încercat întotdeauna să lecuiască spirite bolnave, să-i aline pe cei care au pierdut rostul vieţii şi să-i reînveţe a visa pe cei care au uitat să o facă. Îl îndurerau profund oamenii lipsiţi de încredere în forţa lor creatoare şi de spontaneitatea asociată cu aceasta. Pentru Moreno, unde există spontaneitate şi creativitate, există şi speranţă. Cu zeci de ani înainte de apariţia psihoterapiei de grup sau a grupurilor de sprijin, a terapiei familiale, a gestalt terapiei şi a celorlalte, Moreno era practic singurul susţinător al metodelor de grup. Încrederea sa în puterea vindecătoare a grupului se baza pe credinţa că, în principiu, iubirea omenească altruistă reprezintă o resursă infinită.» |
|
|
Jacob Levy Moreno – Scrieri fundamentale. Despre psihodrama, metoda de grup si spontaneitate, Editura Trei, 2009 Suntem actori pe scena vietii. Volumul de fata cuprinde cele mai importante scrieri ale lui Moreno despre psihodrama si sociometrie. Dupa ce in prima parte sunt prezentate ideile sale filosofice si principiile care ii intemeiaza teoriile, partea a doua este dedicata conceptelor si tehnicilor specifice psihodramei (spontaneitate, rol, catharsis) si sociometriei (testul sociometric). Partea a treia contine protocoale ale sedintelor de psihoterapie conduse de Moreno, iar ultima parte, fragmente autobiografice. |
