Despre noi
Istoric

Un prim contact a survenit în octombrie 1990 când se desfăşoară cu ocazia unui “week-end terapeutic“ la Covasna, un atelier de lucru psihodramatic condus de Emőke Bagdi şi Ildikó Erdélyi din Ungaria. Momentul decisiv l-a constituit colaborarea între Psychodrama Institut für Europa (PIfE) din Germania şi Asociaţia Psihologilor din Transilvania, care începând cu 1991 organizau primele două grupe de formare în psihodramă, un grup în limba română condus de Hilde Gött (Germania) la Cluj-Napoca şi un grup în limba maghiară condus de Klára Gallus şi Kamilla Sarkady (ambele din Ungaria) la Târgu-Mureş.

Crearea unei societăţi profesionale menite să coordoneze programele de formare şi seminariile psihodramatice în România a prins contur după Conferinţa PIfE de la Sofia, Bulgaria din 1993. La 6 februarie 1994 are loc şedinţa de constituire a Societăţii de Psihodramă “J.L.Moreno“. Cei 29 de membri fondatori au înregistrat societatea ca asociație profesională non-profit în iulie 1995.

Asociația este secție națională a PIfE din mai 2001, este membru fondator al Federaţiei Române de Psihoterapie (FRP) în 2001 şi membră a Federation of European Psychodrama Training Organisations (FEPTO) ca organizaţie, care oferă formare din 2002. Din 2007 SPJLM este acreditată de Colegiul Psihologilor din România (CPR).

 

*

Two contradictory principles are operating in the therapeutic investigation. One is the utterly subjectivist and existentialistic situations of the subject; The other is the objective requirements of the scientific method.